e duminca seara?, dap, duminica. sau e deja luni… si sunt
inca in cacatu asta de redactzie cre k-am ramas doar io cu
portaru – tipu perfect de tovarash – vorbeste greu, bâlbâit (la
un moment dat renuntza, hehehe), e aproape surd si okelarii
lui nu mai au loc de dioptrii e duminica seara?? si io
rasfoiesc blogurile unor pizdulici, jalnic frate, probleme
grele p-acolo mosh, sa-l paraseasca / sa nu-l paraseasca, sa-
l inshele / sa nu-l inshele (tradu-l fah, proasto, ca el mai are
fo 3 ibovnice, fraiero), nah, numa dileme d’astea… sincer sa
fiu, recunosc, ‘mi plac blogurile de gagici, da alea care kiar
au ceva temei frate… sunt citeva faine de tot, shi deshi
tematica e tot in zona aia albastra, de suflet pavat cu
incertitudini, totushi abordarea e misto. si abordarea si
argumentarea… da’ la fatucele astea bintuite de furiile
primului ciclu (la pariu? intirziat shi ala), da, la fatucele
astea de stai sa ceteshti cu atentzie, beleaua e maxima… fii
ant’ , am dat de una, a trebuit sa cetesc fo 20 de insemnari
ca sa-mi dau seama ca are 21 de ani (s-a scapat p’acolo pe
undeva). asheeaaa… si ce zicea asta? la 21 de ani? pai cica
ea ii va ramine lui fidela o eternitate… mah sa fie, deja
aveam imajinea unei curtzi de minastire de maici (unde io
ma si vedeam staretz heheheheh), ea stind p’o banca,
cernita shi supta de lacrimi, rupind petale la o floare si
murmurind: vine, nu vine, vine, nu… cum dreaq sa nu te
intrige ma o faza d’asta? asa c-am cetit lacom mai departe,
am intzeles ca ala s-a dus cu o buna pretina d’a asteia si asta
acu se jura ca nu va mai iubi in veci pe nimeni. decit pe el.
tot pe el fah??? ba, da’ vaca esti, ala se pisha-n sufletu tau si
tu… cacat… ma rog, e plin blogu lu fatuca asta numa cu
lacrimogene d’astea baloase, de juramintzi caraghioase shi
de hotariri d’astea definitive. m-am abtzinut sa comentez,
de fapt nici nu shtiam ce dracu sa spun. numa ca am mai
bifat o vaca pe lista… inca o victima a iubirilor neimplinite,
inca una plinsa pina-n maduva si crucificata de indoieli
grele. aaa, ca uitam, deduc dintr-o insemnare ca e si virgina
hehehehehehehe… ‘ntzelegi? beleaua e d’aia de medalie
frate… sa mor io, hai ma, ce dracu, astea de-shi scriu sufletu
p’aci pe poteca noastra nu vor altceva decit sa sufere ma, se
condamna singure sa nu rezolve cacatzishuri d’astea cu iz
de traire suprema de teama de a nu mai avea jucarie…
transfigurate de rateuri amoroase, mushcate de “posibilele”
intrebari ale “lui”, tematoare de ce imagine expun sau nu,
pierdute printre suspine dastea lirice, cu sigurantza ca
fatucele de genu asta perd esentza… alta se vaicarea ca la
mare s-a balacit prin valuri, prin spume, ca era minunat, ca
el era bronzat (elu ei cica era si manierat, ii aducea berea in
pahar de plastic la prosop) ashea, ca valurile desenau poezii
cu stropi, atingerea corpurilor in apa parea ceva mistic, okii
lui la fel, cacat, ce mai, totu era k in basm… shi, d’odata, na
belea, un val hain i-a smuls sutienu. upssss!!! ce dezastru!!!
ahhh, val nemernic, ‘tu-tzi molecula ta salcie de natriu, val
descreierat, cum ai putut tu ma, val odios, s-o despoi pe
micutza sirena pudica?? mortzii matii de val, auzi tu ma ce
i-a facut fetii, saraca de ea… care ea – “am simtit ca mor
instantaneu, okii lui erau pironitzi pe sinii mei. nici nu am
putut sa imi prind sutienu si am fugit direct la hotel”…
heheheheh, cum fah, in tzitzele goale? adeka te vede o
statziune’ntreaga la sfârcu gol, da’ el nu tre sa vaza asta?
cind plaja e plina de gagici cu tzitzele expuse si cu bikini
d’aia cu sfoara nu numa’n cur da shi’n …..???
hehehehehe, sa mor io mah, am ris cu lacrimi… ashea,
insemnarea aia se termina in coada de peste, kilu meu,
intzeleg cumva ca s-a ales prafu de relatzie pt ca ea nu a
putut suporta o asha rushine… cetind faze d’astea mi-am
adus aminte ca si io am avut, cindva, parte de o astfel de
gagica. mdeah, cind eream tinar si mai putzin idiot. de fapt
am avut parte de mai multe fatuce d’astea, cramponate,
disperate, care nu puteau trece peste intimplari de genu
asta. o ceteam p’asta si mi-am adus aminte de catalina. era
frumushica foc, desteapta nota mare, sufletista, bunutza rau
da’ timida… hehehehe, io vorbeam urit si ei i se rosheau
urekile… nah, nu shtiu prin ce alkimii parshive fatuca asta a
mea tot parca pe linga mine…
cu timpu s-a infiripat o pretenie faina… io nu ma gindeam
la kestii, cacat, era pretina mea buna, numa ca ea tot mai
des dadea semne ca barierele’s ridicate si ca putem merje
mai departe. mi-aduc aminte primavara dezastrului: m-a
luat de mina si m-a dus in herastrau… zapada se topise de
ceva vreme, era inca frig dar soarele avea ambitzii. oamenii
erau voioshi, pereki de amorezi, noi printre ceilaltzi, dreaq,
scapasem de iarna, hormonii se frecau inca adormitzi la oki
da deja mishcau, nu? urma sa faca pomu mugure, floare, sa
dea soarele cu caldura, sa dam cojocu jos, sa ne regasim
terasele, nah, tzi’era mai mare dragu… ea, pe linga mine,
fericita si zimbacioasa, tzopaia ca un ciine scos la pishare.
ba se oprea sa admire o crengutza, ba se minuna de un
mugure, ba mirosea o frunzulitza, ba se oprea si ridica
miinile, teatral (da’ frumos) catre cer… io ma simtzeam cam
stinjenit de trairile ei, se mai bucurau si altzii, da’ nu dadeau
frate din aripi ca asta a mea, nu le cinta sufletu asa de tare…
cacat, nah, o mai tzineam de mina sa o temperez da’ nu
statea mult in lantz ca se apuca iar de pasi de dans si de
gesturi d’astea sensibilos penibile… ei i se parea firesc si
atunci am lasat-o’n bucuria ei… si prost am fost… ca acolo
in parcu ala, e undeva la o rascruce de alei un poduletz
cocoshat. nici mare nici mic, nah, dar e curbat al dreaq… si
sa vezi faza: ea, smulsa si scapata din mina mea, intr-un
viguros pas al shtrengarului, se avinta pe coama podului…
citziva s-au dat mai intr-o parte, stinjenitzi parca si ei de
eruptziile de bucurie ale asteia… si nu-sh cum dracu face,
ca de ajuns pe coama podului ajunge vaca, da’ cind sa
coboare, pe partea cealalta, se’mpedica si o ia in viteza,
intinsa pe burta, cit era de lunga, pe panta in jos… cacarea
lumii frate, sare lumea sa ridice proasta, io la fel, nah, era
cu mine fatuca, deshi imi venea sa-mi pun afish pe pept cu
“asta nu e cu mine”… cacat, ridicata fata din noroiu de la
baza podetzului, incepe sa plinga de se zguduia textila pe
ea… de mila evident ca mi-a fost, dar penibilu era
incomensurabil… cind i-am ridicat capul si i-am dat paru de
pe fatza, am vazut ca tot nasu ei e jupuit. la fel si coatele, in
cadere i se ridicasera minecile, ce dracu avea ea pe ea…
fusta numa o mocirla shi aia, dresu rupt in jenunki shi
jenunkii belitzi si plini de singe si aia… uuuu, ‘rash al dracu
cu soarta mea, cine dracu m-a pus sa ies cu asta in parc…
unii, martori ai cascadoriei ei, rideau pe infundate de
caraghioslic si parca ii auzeam spunind ie shi la bou ala, a
iesit si el la plimbare cu a lui si s-a facut de tot cacatu…
heheh, nah, ma rog, am curatzat-o, am aranjat-o, am pipait-
o sa vaz daca nu shi-a rupt ceva si, sprijinind-o de mine, am
dus-o la mashina s-o duc acasa… ea nu mai zicea nimic, se
uita numa in jos, io o intrebam daca nu e cazu sa mergem la
f-un doctor ceva, hai catalina, vorbeste-mi, ce dracu, nu e
de gluma, nah, toata lumea cade (da’ nu in halu asta toanto),
acu lasa, treci peste jena si vorbeste cu mine… ia nimic,
muta ca pestele… cind am iesit din parc a vazut un taxiu si
sa infipt in ala… io, ca prostu, am ramas in gura parcului
uitindu-ma lung dupa mashina… a lipsit fo saptamina, cind
a revenit avea o buba luuuuunga, pe tot nasu, o buba lunga
shi groasa, urita ca pacura, isi tragea tot parul pe fatza sa
maskeze cit de cit nenorocirea m-am kinuit sa vb cu ea
citeva saptamini, se ferea de mine ca de fisc, ma evita…
intr-un tirziu a inceput sa nu ma mai ocoleasca si a raspuns
macar la salut… cu timpu am uitat scena penibila, ne
vorbeam ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic. si pe buna
dreptate ca nu se intimplase nimic.. ce pula mea, cazuse
proasta si atit. bine ca nu shi-a rupt dintzii dracu, sau f’un
os ceva, bine ca nu a ramas skiloada, in rest nu conta nimic,
nu? mare scofala, ai cazut, si kiar daca ai cazut ca o vaca
caraghioasa printre toate miscarile tale de balerina
neintzeleasa nah, asta nu e un motiv sa te jenezi in halu asta
de mine, nu? ma rog, cu timpu relatzia a redevenit
normala… adica mai mult decit normala, ca ea incepuse iar
ofensiva… o perioada io am facut pe prostu, dar intr-un
final nu a mai mers figura si a venit momentu sa facem ce
fac totzi aia care trec de faza pipaielilor si baloshirilor…
seara fusese placuta, bagasem la matz la o circiuma intima,
eram ok amindoi… bla-bla-bla, “ea m-a invitat sus”, io m-
am dus… sus, – tacere. pui o muzica? nu, lasa… de ce stingi
lumina? las-o stinsa si p’aia… macar televizoru, il dam pe
mute, dar face nitzica lumi – nu, nici televizorul… ãã, facem
un ceai? o cafea? nu, nici cafea… cacat, asa pe orbeste, m-
am prins ca se dezbraca. io, obishnuit cu momentu, am vrut
sa-i dau o mina de ajutor. a sarit ca arsa. am lasat-o in plata
ei, mi-am dat seama ca o parte din tzoale le-a lasat pe jos,
pt altele s-a dus in alta camera si a revenit goala. goala ca io
eram ca orbetele, in intuneric, cu mina intinsa dupa tzigari
pemasa si cind ea s-a apropiat i-am bagat ditai deshtu’n
buric. cacat, scuze, kestii… aaaaah, de ce ma tre sa fie totu
asa penibil cu fatuca asta???? ma rog, m-a pipait pe pept, io
intzolit tot, ca de parada, ca ma gindeam ca se razgindeshte
mindra shi o sa-mi fie najpa sa ma imbrac la loc. a mormait
ceva si din mormaiala ei am intzeles ca tre sa fiu ca si ea,
adeka gol. pai da’ cum sa nu? imediat, in citeva secunde am
fost numa-n ciorapi (nu, nici mort n’o sa renuntz la faza
asta, cind futzi in deplasare ciorapii sunt salvarea
suprema)… ma rog, baloshiri, atingeri – da shi alea pina la
un nivel, mai jos nu, ca daca mushca??? aaa, sau eram
nespalat pe miini… hai ma, ce dracu heheheh, ok, treaca si
asta… facu ea ce facu ca m-am trezit deasupra… io,
vorbaretz de felu meu in momente d’astea, nah, am incercat
sa injghebez fo doo vorbe ceva… ea a zis doar atit: taci si
misca-te… canapeaua aia era incomoda ca dracu, nici nu ma
obisnuisem bine cu locu cind venisem ca bruta stinsese
repede lumina… imi intra in coaste un spatar ceva, de unde
dracu spatar in canapeaua aia???, de picioare ma lua un fir
de la fo veioza (uhhh, fir??? sa nu dau dracu cu curu gol si
de fo priza ceva), pe ceafa imi cadea un coltz de perdea – tu
de unde dracu ai mai aparut mah, ca parca ferestrele erau pe
partea opusa, nah, cacat, pe un intuneric de te usturau
okii’ntre timple si pe o tacere de-tzi inghetza ceara-n ureki,
ie-te’ma pe mine dind din cur pe pipaite… si cind intunericu
era mai negru si linsitea mai totala, puaaaah, se aude un
zgomot luuuung si reverberat, invirtoshat pe citeva octave,
butucanos, preeeeelluung shi shuierator… ea se stringe toata
de-mi sar okii’n bezna din jur si icneste ca lovita-n moalele
capului… tacerea ramine spinzurata intre noi, aeru dintre
burtzile noastre parca fierbe. si io izbucnesc intr-un hohot
isteric de ris. si rid, si rid de ma durea burta si coastele. rid
pina nu mai pot. rid de ce bashina trasese ea. pe pasarica.
ba frate, o basina cum numa moldovenii slobozesc in
trenurile judetzene, d’aia cu ecou, deloc bilbiita, ci ferma,
barbatoasa, cu peptu-nainte, urgie vere nu alta… ma rog,
transpirat tot, incerc sa-i spun hai fata, lasa, ce dracu, se
intimpla in mod curent, ii zice flatulentza vaginala, prinzi
aer in pasarica si nah, e ceva firesc, da-o dracu de treaba,
da-l dreaq shi de pirtz si hai s-aprindem lumina, sa bem o
cafea buna si sa ne futem in draci porma… tzi-ai gasit… da-i
plinsuri cu sughitzuri, ca ce, sa plec imediat, sa nu aprind
lumina ca va muri, sa ma imbrac si sa plec. si inca in regim
de urgentza… nah, cum m-am imbracat nu shtiu, cu stingu-
n dreptu, cu cracii pe post de mineci, kilu meu, am facut-o
si am dat sa ies. la usa, alta belea, nu intzelegeam cum
functzioneaza broasca, ma impleticeam in deshte printre
kei, iale si lantzuri. o strig sa vina sa deskida ea si aud doar
un racnet de fiara: ieshi cum oi ieshi, numa ieshi… ba frate,
cosmar pe calea victoriei, nu alta… in lift ma uit in oglinda
si ma umfla iar risu. evident, nu ne-am vazut, deshi io o
cautam, ea se ascundea mai ceva ca un costum de
camuflaj… cacat… a trecut si vara… si toamna era pe
trecute… io incepusem sa lucrez prin alte partzi, deja
uitasem intimplarile… cind, intr-o zi, ma pomenesc cu ea.
senina, frumoasa, sprintena. ce mai faci, cum o duci etc… a
urmat o conversatzie frumoasa, ne-am si pupat, ea era
luminoasa, surizatoare. si eu intr-un fel multzumit. revenise
si se parea ca trecuse peste cele nenorociri. am aranjat sa
iesim la o circiuma, io trebuia sa ma vad cu niste
scortzoshi, un elenist, unu de pe la academie, o scenarista,
un poet, kilu meu, oameni d’astia de vaza cu nod tare la
cravata. i-am propus sa vina cu mine, macar ea ar fi colorat
seara. s-a dus acasa, s-a facut frumoasa – shi mai frumoasa,
si ne-am vazut la circiuma cu restu turmei. protocol,
scortzoshenie, spete drepte, discutzii cu dikis… io eram shi
nu eram atent la ce dreaq discutau aia. ma uitam mai mult
la ea, era cu adevarat frumoasa, facea fatza neashteptat
discutziilor, subiectelor… gratzie ei atmosfera se
dezmortzise binishor, aia o ascultau cu atentzie, poetu ii
trasese shi fo doo rime, ce mai, ii cucerise shi p-aia… ba
frate, futu-i mama masii de felie, ca parca era blestem, k
parca cobisem, ca prea tare ma minunam ce bine merge
seara, nah, cind discutzia era mai in toi si bucatele mai
bune, o apuca p-a mea tusea. da’ o tuse d’aia de n’o potzi
retzine nici cu portzile etanshe de la reactoru nuclear…
taman ce mesteca, distins, la o bucata de piept de pui, cind
face d’odata okii mari ca si cum s-ar fi inecat si tusheshte
moshie cu gura plina pe toata masa aia… lu scenarista i se
opreste o bucatzica de mincare in salata. lu poet ii trece
razant o alta bucatzica pe linga o rima imperekeata care de
scirba se transforma rapid intr-o rima alba, lu dom profesor
ii pune pe okelar o constelatzie de muci si farimitze de
mincare. fatza de masa era alba pina la tusea lu asta. acum
ziceai ca explodase un copan, ca se facusera cirnatzi de
casa, ca zdrobise unu fo 3 sarmale… de unde frate atita
materie???? cum dreaq mah???? ca n-avea gura asa mare…
uuuuuu, ‘gami-ash’ picioarele-n norocu shi soarta mea…
penibilu a fost maxim, de la alte mese se uitau totzi cu gura
cascata la dezastru; i-am intins un pahar cu sifon in care
plutea gingash o bucatzica… ea cu okii tzinta, balmajeste
ceva. si atunci ii infloreshte shi un balonash de muci la nare
stinga. tzapana ca o prajina, cu okii tzinta’nainte, se ridica
de la masa si dispare cu pashi mari. mie nu mi se shterge de
pe retina nu carnagiu de pe masa ci balonashu ala de muci,
cu pelicula lucioasa, in care parca au sclipit toate luminile
localului. si ma las pe spataru scaunului si rid. rid iar, fara
sa ma pot opri. ai mei de la masa, oripilatzi, se ridica
furioshi si pleaca gesticulind. io ramin dat pe spate, varsat
tot in scaun, si rid cu lacrimile pe obraji. kelnerii se agita pe
linga masa, jenatzi de eveniment. ma intreaba habar n-am
ce, io rid isteric si viatza mi se pare minunata. privesc in jur
printre lacrimi, dau sa explic uneia de la o masa vecina ce e
atit de amuzant dar nu pot. o fut in gura, nu-mi pasa, ma
dor falcile de la ris si tot nu ma opresc. aia, de la masa
vecina, cu furculitza-n mina, incepe sa zimbeasca. ceilaltzi
la fel. de la masa din fatza, unu imi cauta privirile, il apuca
si pe el risu cind io doar atit mai pot face, mimez cum i-a
inflorit lu a mea balonashu de muci la nara. si simt ca ma
sufoc de ris. acum toti rid in hohote, au lasat totzi
tacimurile si se tzin de burta. se ride pe mii de note, se
guitza, se behae, se lalaie, se ride pe fatza, cu sughitzuri…
io ma ridic, kelneru vine rizind, imi face si ala tremurind
nota, akit si plec. oamenii imi fac semne, ma saluta
stergindu-se la oki. ies din circiuma si in spatele meu vine
una. imi intinde ceva, ma uit – e sacou lu catalina. inca mai
gifâi de atita ris, gagica aia, picolitza, kelneritza ce dracu e
icneste incetishor, ne salutam si ies in strada…
nah… nu am mai vazut-o pe catalina. de atunci – niciodata.
mi-a ramas de la ea haina ei, sacou, care si ala mi-a facut
necazuri, cind se mai agatza cite fo gagica pe la mine,
dadea aia de haina unei alte muieri si se alegea prafu…
cacat… era frumoasa catalina… shi buna… poate ca daca n-
ar fi fost atit de stupida sa se lase infrinta de cacaturile
astea, da, poate ca ash fi fost cu ea… am fi facut nishte copii
frumosi, uneori penibili si bashinosi ei – dar minunatzi… shi
am fi ris de astfel de idiotzenii… nah… cit de proasta sa fii
mah sa te lashi doborita de firesc???
cacat… daca stai sa despici firu in patru, mori nefericit. si
nemincat, shi neplimbat. shi nefutut…
acu mi-au venit in minte si altele… gabi… cu tamponu
uitat… elena, la spital, cu clisma… mah, o femeie daca iti
place de ea, e la fel de minunata si cind e regina si cind se
caca… intre toate astea nu sunt decit kestii firesti,
normalitate… anormal e sa faci o drama din astea… si sa iti
refuzi si tie si celui de linga tine libertatea de a fi asa cum
esti… pacat ca tre sa fim atentzi ca la fiecare pas sa
fluturam steguletze specifice… pacat, pacat ca pt fiecare
kestie tre sa avem cite o masca… cind mergi la piine, cind
te pishi in bosketzi, cind mergi la inmormintari sau la
nuntzi, cind esti cu mama sau cu iubirea vietzii, cind skimbi
jobu, cind cishtigi la loto, cind vine poshtashu… o masca pt
fiecare, pt fiecare altfel, dar niciodata ca noi… hehehe, d’aia
ma ii apuca pe unii doru de ei…
catalino, fata, pirtzu tau pe pasarica a fost mai frumos decit
toate celelalte femei… shi balonashu tau de muci mi-a aratat
iar cit de frumoasa poate fi viatza… shi n-am apucat
niciodata sa-tzi multzumesc… ce proasta ai fost… ce
proasta…
