Coin-Operated Blog

31 octombrie, 2008

Telescopul spaţial Hubble îşi reîncepe activitatea cu fotografierea unor galaxii de nota 10

Categorisit la Uncategorized — csifer @ 2:41 pm
Tags: , , , , ,
Telescopul spaţial Hubble a fost pus în functiune din nou, după o lună în care a stat în reparaţii. El îşi reîncepe “serviciul” cu o imagine spectaculoasă a coliziunii dintre două galaxii.

Photobucket

La doar câteva zile după ce a fost reparat, telescopul spaţial Hubble revine cu o imagina spectualoasa a grupului de două galaxii ARP 147. Noua fotografie a fost realizată cu cea mai performanta camera digitală de la bordul telescopului, WFPC2 (“Wide Field Planetary Camera 2″). Noua imagine este foarte clară şi demostreaza că această camera digitală funcţionează la capacităţile sale nominale.

Aşa după cum se vede din imagine, grupul de două galaxii fotografiate ARP 147 formează parcă nota 10. Prima galaxie (cea din stânga imaginii) este situată într-un plan aproape perpendicular pe planul imaginii şi parcă formează cifra 1. Ce-a de-a doua galaxie (cea din dreapta) are forma unui inel albastru, gol pe dinăuntru, asemănător cifrei 0. Această formă specială se datorează coliziunii dintre cele două galaxii, care a avut loc cu milioane de ani în urmă. Astfel, galaxia din stânga a pătruns efectiv prin galaxia din dreapta, lăsând un gol în urma ei.

Mai mult, urmele acestei coliziuni se văd şi în galaxia în formă de inel albastru (cea din dreapta), undeva în stânga jos a imaginii, acolo unde apare o zonă de inel roşiatică. Cercetătorii cred că aici este punctul unde coliziunea a avut loc pentru prima dată. Căci, precum o piatră aruncată în apă creează unde pe suprafaţa ei, tot aşa şi impactul celor două galaxii a creat o undă de şoc lângă zona de impact. Această undă de şoc a colizionat însă cu noile stele care se îngrămădeau în punctul de contact, generând şocuri uriaşe, gaz stelar şi chiar stele noi.

Grupul Arp 147 format de cele două galaxii este cunoscut mai demult şi apare într-un atlas astronomic publicat de Halton Arp în 1966. Noua imagine prezentată este compilata din imagini luate de camera digitală WFPC2 folosind trei filtre diferite. De aceea, imaginea este construită în culori “false”. Astfel, albastrul reprezintă lumina apropiată de spectrul ultraviolet, verdele reprezintă lumină vizibilă şi roşu reprezintă lumina infraroşie.

Perechea de galaxii a fost fotografiată de telescopul spaţial Hubble pe 27-28 octombrie 2008. ARP 147 se află în constelaţia Balena, mai mult de 400 de milioane de ani-lumină distanţă de Pământ.

[www.stiinta.info]   Sursa originală: PhysOrg

16 octombrie, 2008

Politia se teme de niste copii

Categorisit la Uncategorized — csifer @ 1:25 pm
Tags: , , , , , ,

Tin minte ca era o vreme cand politia se ocupa cu urmarirea si prinderea criminalilor de tot felul erau vremuri linistite zic eu cand prostia nu domina societatea. Dar ceva, undeva, s-a dereglat si societatea a luat-o dracu pe apa sambetei. Am apucat sa vad o stire unde politia si mai rau SRI-ul se lauda ca au pus sub urmarire adeptii curentului emo de parca sunt o secta. Imi e rusine ca traiesc intr-o tara unde niste oameni asa zisi maturi care teoretic trebuie sa dedice toate resursele in a ma proteja ca individ de criminali stau si urmaresc un grup de copii. Sunt eu nebun sau chiar e ridicola problema asta. Si de ce s-a ajuns aici? Pt ca retardatii din media au scos niste stiri idioate ca o fata de 12 ani s-a sinucis pt ca era emo, sau alte stiri mai retardate gen emo=satanism. Si toata tara asta de inculti s-a alarmat ca vai ce ne facem. Se gasesc tot felul de pularai sa inceapa sa isi dea cu parerea asupra acestui curent MUZICAL, dar habar nu au ce se mananca acesta.

Oamenii legii din Timişoara îi monitorizează pe adepţii curentului emo din oraş, ca să „salveze societatea“. Şeful IPJ Timiş, Săndel Palade, a constituit la Timişoara un detaşament specializat în supravegherea şi monitorizarea copiilor emo, adică a adolescenţilor şi a tinerilor adepţi ai acestui curent. Iniţiativa a fost luată la sfârşitul lunii mai, anul acesta, la scurt timp după sinuciderea unei adolescente emo din Bucureşti.

„Poliţia, din păcate, e singura instituţie care se implică în tot ceea ce înseamnă salvarea societăţii. În afara poliţiei, care chiar face ceva concret în direcţia emo, celelalte instituţii care ar trebui să o facă o fac, din păcate, doar declarativ. Noi am implicat în acţiunea noastră şi prefectura, Inspectoratul Şcolar, CJT, Protecţia Copilului, SRI şi SIPI (Serviciul Independent de Protecţie Informativă – n.r.)“, punctează Palade.

Imi explica si mie cineva cum pot niste adolescenti sa puna in pericol societatea? Imi explica si mie cineva cine rasa ma`sii ia facut pe astia salvatori de neam si tara? Sunt o mana de oameni retardati care se vede ca nu au nimic mai bun de facut cu timpul lor. Si asta de ce? Pt ca O SINGURA FATA cu probleme familiale si sociale s-a sinucis. Nu se uita nimeni ca daca faci o statistica procentul sinucigasilor din randul oamenilor asa zisi normali il depaseste prin sume astronomice pe sinucigasii adepti ai curentului emo. Dar e grele gandirea logica in tara asta. Bine macar ca mai exista desii intr-un procent ingrijorator de mic oameni care sa vada ridicolul acestei situatii. Problema e ca vocea acestora este foarte rar ascultata.

Mai mulţi timişoreni cu care am stat de vorbă se întreabă de ce trebuie ca poliţia să se ocupe de copiii emo. De ce acestor tineri li se pune, automat, o etichetă infracţională? „Problema este tipică de adolescenţi. E răzvrătire împotriva adulţilor. Nu e vorba despre infracţionalitate, deci nu e nevoie de poliţie. Fiecare adolescent îşi găseşte propria modalitate de a-şi contura identitatea“, este de părere profesorul Florin Alin Sava, şeful Catedrei de Psihologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

Dar nu tre sa fii seful catedrei de psihologie ca sa vezi cat de retardati sunt politistii de azi.

Şi oamenii simpli sunt miraţi de înfiinţarea echipei anti-emo la poliţie. „Rolul poliţiei este de a depista eventualele fapte antisociale ale membrilor curentului. Cu alte cuvinte, dacă nu cumva e bretonul prea lung şi le intră în ochi, ori dacă şi-au asortat machiajul cu bascheţii? E o glumă, cumva? Au antrenament special pentru a le zădărnici şireţilor copii emo planurile şi tentativele de sinucidere? Acum avem Echipa Anti-Emo. Ce urmează? Scoaterea lamelor de pe piaţă? Saltele gonflabile în jurul blocurilor? Emo-baby-sitting?“, se întreabă Marius Ilie, 29 de ani, recepţioner la un hotel din Timişoara.

Nu vede nimeni ca EMO nu e nimic iesit din comun ca in fiecare generatie a existat o forma de razvratire a adolescentilor impotriva societatii?

„Copiii emo“ de pe vremea lui Ceauşescu, care îndrăzneau să facă abstracţie de uniforme, erau punkiştii sau rockerii. Desfrâul maxim era purtarea pletelor, uneori „fistichii“. Organele de ordine, care se implicau direct în procesul de „educare“, recurgeau adeseori la ameninţări care îi vizau inclusiv pe membrii familiei celui incriminat. “

Vrem sa ajunge iar la astfel de vremuri in care sa ni se spune cum sa ne imbracam, cum sa iesim pe strada si ce sa facem in timpul liber? Sau incercam sa ne trezim din penibilitatile astea sociale?

1 octombrie, 2008

Poluare de la bec

Categorisit la Uncategorized — csifer @ 12:25 am
Tags: , , , , , , , ,
Poluarea luminoasă din marile oraşe afectează organismul uman, ecosistemele şi observaţiile astronomice.
N-are gust, n-are miros şi nici nu face zgomot. Cu toate astea, poluează. Lumina artificială a fost considerată dintotdeauna un semn al civilizaţiei şi bunăstării, cu-atât mai mult de românii ieşiţi din Epoca de Aur a întunericului. Orbite de strălucirea metropolelor occidentale, marile oraşe româneşti şi-au recuperat din obscuritatea nopţii cartiere întregi lipsite de iluminatul public, iar supermarketurile şi panourile publicitare s-au îmbrăcat în lumină pentru a-şi seduce clienţii.

Fascinaţia luminii artificiale are însă şi un preţ. „Inofensivele“ becuri care ne veghează nopţile provoacă boli nervoase, insomnii sau cancer de sân. Ciclul întrerupt al succesiunii zi-noapte dă peste cap comportamentul păsărilor migratoare, iar vegetaţia urbană iluminată fără întrerupere se ofileşte în ritm accelerat. La toate astea se adaugă o incredibilă risipă de energie, de la 30% până la 50% din lumină.

„Nu stingem becurile. Le montăm corect“

Astronomii se plâng de zeci de ani de „efectul de cupolă luminoasă“, format deasupra oraşelor, care orbeşte telescoapele observatoarelor şi estompează strălucirea stelelor. În Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie sau Canada, legile protejează activitatea observatoarelor astronomice, interzicând sursele de lumină puternică din jurul lor.

Pentru conştientizarea edililor români, membrii Astroclubului Bucureşti, din cadrul Observatorului Astronomic, vor să lanseze, în următoarele săptămâni, o campanie pentru a obţine reglementă ri ale iluminatului public. Ei vor prezenta edililor din Primăria Capitalei un studiu de caz pe bulevardul Lascăr Catargiu, unde e situat Observatorul Astronomic (mai multe informaţii găsiţi pe site-ul www.poluareluminoasa. ro). „Nu stingem becurile. Dar vrem să le montăm corect. Trebuie să fie instalate la 90 de grade faţă de stâlp, paralel cu solul, iar lumina să fie direcţionată cât mai eficient în jos, prin abajururi care integrează becul“, explică Oana Sandu, membră a Astroclubului.

Risipa din parcare

Legislaţia românească privind iluminatul public nu reglementează montarea becurilor, având mai mult un caracter administrativ. În opinia specialiştilor, cele mai nepotrivite pentru iluminatul stradal sunt felinarele stil glob care, deşi estetice, pierd 50%-70% din lumină. Noile becuri economice instalate de primărie sunt montate tot înclinat, risipind energie.

Parcările hipermarketurilor sunt printre cele mai mari risipitoare de lumină: şirurile de felinare ard non-stop pe timpul nopţii, chiar dacă zona e pustie.

Asaltaţi din toate părţile de lumină, bucureştenii sunt cei mai afectaţi de poluarea luminoasă. Dar problema se face simţită deja şi în celelalte mari oraşe precum Constanţa, Cluj sau Braşov.

Reducerea poluării luminoase se poate face, în primul rând, prin simpla stingere a becurilor care ard inutil. Pentru sistemele stradale, cea mai bună soluţie e corpul de iluminat „cu distribuţia tăiată“. Astfel, lampadarul nu mai aruncă lumină în sus sau în jur, orientând fasciculul direct către sol.

„Cazanele“, văzute din Bucegi

În vara anului 2000, membrii Astroclubului au fotografiat, de la Cabana Babele, Bucureştiul şi alte oraşe la sud de Bucegi, care se văd în depărtare ca nişte uriaşe cazane de lumină. „Dacă ai stinge luminile în Bucureşti, cerul s-ar vedea ca la ţară. În Los Angeles, după cutremur, când s-au stins luminile, oamenii sunau disperaţi la primă rie pentru că vedeau ceva ciudat pe cer. Era Calea Lactee…“, povesteşte amuzat Zoltan Deak, redactorul-şef al revistei „Vega“, publicaţia Astroclubului.

RISCURI

Migrene, cancer şi insomnii

Lumina excesivă poate duce la insomnii cronice, scăderea acuităţii vizuale, hipertensiune, migrene şi chiar cancer. Cercetătorul american Richard Stevens a fost primul care a descoperit, la sfârşitul anilor ’80, legătura între poluarea luminoasă şi incidenţa cancerului la sân.

Alţi savanţi au demonstrat apoi că expunerea la lumina artificială în timpul nopţii scade producţia de melatonină, un hormon secretat noaptea, care reglează ciclul somn – stare de veghe. Secreţia scăzută de melatonină a fost legată ulterior de rata ridicată a cancerului la sân în rândul femeilor. Preventiv, specialiştii recomandă nouă ore de somn într-o cameră complet cufundată în întuneric. Lumina artificială provoacă probleme şi animalelor şi păsărilor, afectându-le bioritmul şi perioadele de împerechere.

PIERDERI

Sume astronomice risipite pe cer: 1,5 miliarde de dolari pe an

Dacă în România încă mai putem vorbi de „oaze de întuneric“, cel puţin în zonele rurale, poluarea luminoasă afectează grav aglomeraţiile urbane din America de Nord, Europa şi Japonia, unde guvernele au început să impună reglementări stricte şi strategii de reducere a excesului de lumină. Guvernul american primeşte consiliere de la Asociaţia Internaţională „Dark – Sky“ (cer întunecat – n.r.), pentru a proteja cerul nopţii de efectele luminii artificiale.

Potrivit specialiştilor, numai în SUA, iluminarea excesivă e responsabilă de irosirea a două milioane de barili de petrol/zi. Studiile americane de eficienţă energetică arată că între 30% şi 60% din energia consumată la iluminarea reşedinţelor, clădirilor comerciale şi a celor industriale e complet inutilă. La nivel mondial, risipa de electricitate e estimată la un cost anual de 1,5 miliarde de dolari, suma echivalând cu eliminarea a 12 milioane de tone de dioxid de carbon în atmosferă.

SABOTAJ

Cercetătorii români, „orbiţi“ de felinare

La Baia Mare, primăria a făcut un „cadou“ Planetariului din centrul oraşului, cedând terenul instituţiei unui supermarket. La un metru de clădire, pe ceea ce înainte era o oază de verdeaţă şi copaci, acum se ridică un nou templu închinat consumului, scăldat în lumină. Din fericire, managerii supermarketului au fost de acord să stingă luminile pe timpul nopţii şi, la cerere, de câte ori la Planetariu se organizează evenimente speciale. Activitatea Observatorului Astronomic din Cluj, situat în cartierul Zorilor, e puternic afectată de lumina artificială, în special cea provenită de la sistemul de iluminare stradal. Potrivit cercetătorului Liviu Mircea, problema s-a acutizat în ultimii zece ani, de când în cartier a început să se construiască masiv.

Pentru ca activitatea de observare a cerului să nu fie complet compromisă, Observatorul a achiziţionat instrumente de ultimă genera- ţie, care corectează efectul negativ creat de lumina din jur. „Lângă Teatrul Naţional sunt instalate nişte proiectoare puternice care bat efectiv în sus. Probabil că sunt zeci de astfel de cazuri numai în Cluj“, arată cercetătorul. Şi la Timi- şoara, haloul luminos al oraşului afectează calitatea observaţiilor astronomice, chiar dacă Observatorul este situat într-un parc.


SITUAŢIE. Regiunea Bucureşti – Ploieşti – Braşov e cel mai puternic iluminată artificial (indicată cu roşu şi galben), fiind urmată de Suceava şi de litoral

Sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/822463/Poluare-de-la-bec/

Bloguieşte pe WordPress.com.