Nici nu stiu de unde sa incep. La prima vedere era un club care nu parea sa aiba nimic special fata de zecile de cluburi din Bucuresti. Dar pt cei ce au fost acolo a insemnat ceva special un loc pe care sa il porti in suflet cu mandrie. Un loc pe care nu il poti uita nici sa vrei. Pentru mine a fost cel mai frumos si intens an din viata. Nu cred ca voi putea vreodata sa descriu sentimentul ce il aveam cand lucram acolo. Eram o familie. Era o adevarata Utopie. Dar ca orice utopie trebuia sa aiba un sfarsit in deztopie. M-am angajat in Viking de ziua mea pe 21 octombrie 2005. Nu am stiut atunci ce amprenta urma sa puna acest loc pe inima mea. Eram un copil pe atunci. Abia venisem in bucuresti de cateva luni. Inca nu stiam cu ce se mananca viata. Tot ce vroiam era sa ma distrez cat ma tineau balamalele. Si asta de fapt am si facut. Noapte dupa noapte de dans si voie buna. Am cunoscut multa lume acolo. Unii mi-au ramas prieteni altii si-au reluat locul in anonimat. As putea sa scriu o carte despre anul petrecut acolo nici in ziua de azi nu imi vine sa cred cate evenimente marcante pot avea loc intr-un an, cat de mult te poti schimba in acest interval de timp. Am invatat multe in timpul petrecut acolo. De la un copil speriat am devenit un om cu principii si un scop in viata. De multe ori ma uit inapoi si imi e dor de acele vremuri desii adevarul e ca in acel an am avut parte si de multa suferinta dar nu imi pare rau. Nu sunt genul de om care sa aiba regrete. Toate lucrurile bune si toate cele rele m-au format in ceea ce sunt azi. Suferinta exista doar ca sa putem aprecia bucuria cum trebuie. In plus prin suferinta am realizat ca aveam oameni langa mine care sa ma ajute sa ma ridic si care m-au sustinut cand imi era mai greu. Oameni care desii azi ii vad foarte rar pt ca viata a facut sa avem drumuri diferite mi-au ramas in suflet. Tin minte ultimul party din Viking. Nu am vazut pana atunci si nu cred sa mai am ocazia sa vad vreodata atata lume distranduse cu toata fiinta lor. Dar am realizat in timp ce ma uitam peste pozele din acea seara ca toti aveam un gol in suflet. Simteam ca moare o “persoana” draga noua. Da acel club nu era doar o gramada de mese intr-o cladire. Avea o viata proprie. O personalitate care ne-a atins pe toti. Si azi mai trec pe calea Victoriei pe unde era Viking-ul si am flashback-uri din acea vreme. Sper ca intr-o zi sa pot redeschide acel loc asa cum era. Sa pot impartasii generatiilor ce vor urma acea bucurie. Dar pt moment nu pot decat sa visez.
