Ce era mai rău s-a întâmplat: proiectul de lege privind modificările la Legea SRI şi la Legea Siguranţei Naţionale a fost adoptat ieri tacit de Camera Deputaţilor, din cauza absenţei deputaţilor PDL, dar şi ai PSD. Ca partid de opoziţie, PSD, în loc să blocheze această lege, care este un atac foarte grav la adresa drepturilor şi libertăţilor românilor, s-a făcut complice, prin absenţă. Ludovic Orban, deputat PNL, unul dintre cei care s-au opus vehement acestui proect de lege, susţine că deputaţii PD si PSD i-au făcut, în acest fel, lui Traian Băsescu, un cadou de ziua lui.Băsescu a încercat, încă din primul mandat de preşedinte, să introducă în Legea SRI şi în Legea siguranţei naţionale prevederi care să dea mai multe puteri serviciilor secrete, dar în guvernarea liberală nu a avut succes. În schimb reuşeşte acum, cu complicitatea PSD. Mai avem o şansă dacă proiectul va fi respins în Senat. Dacă nu, ne vom trezi într-o ţară condusă de serviciile secrete. Vrei să trăieşti într-o ţară condusă de SRI?
Potrivit modificărilor propuse de Cezar Preda la articolul 13 din Legea 14/1992, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, noua Direcţie a VI-a Cercetări penale din SRI poate face orice, în afară de a aresta. Este o minciună ideea pe care vrea să o acrediteze conducerea SRI, că această prevedere se referă doar la anchetele care-i vizează oe ofiţeri. Proiectul de lege nu face nicun fel de referire la acest lucru.
Modificările la articolul 13 din Legea 51-1991 privind Siguranţa naţională dau posibilitatea SRI să ne ascultae, fileze, fotografieze, monitorizeze, să intre în casa oricăruia dintre noi şi să ne citească mailurile şi scrisorile, sub pretextul că apără securitatea naţională.
Trebuie precizat că SRI nu şi-a mai prezentat raportul în Parlament din 2009 şi că şeful Comisiei de Control parlamentar asupra SRI nu a fpcut nicio presiune ăn acest sens. El nu numai că nu şi-a îndeplinit menira de a controla SRI. Co dimpotriva, dovedeşte că este controlat de SRI.
Iar PSD, ca partid de opoziţie, în loc să facă presiuni pentru apărarea statului de drept şi a libertăţilor cetăţenilor, şi pentru a exista un controlul civil asupra serviciilor secrete, se face complice la acest grav atac împotriva democraţiei. Vrei să trăieşti într-o ţară condusă de SRI?