De Cornel Nistorescu
Articol apărut in „Meridianul Românesc”
Există o Românie săracă. Ea e cea mai mare. Aproape nu mai are nevoie de atribute. Ar putea fi luată ca un loc comun care însoţeşte denumirea ţării. Mai e şi o Românie inteligentă. Cantitatea de materie cenuşie per cap de locuitor, fie el şi leneş, fiind adeseori mai mare decât în ţările dezvoltate. Există o Românie turistică (pe unde mergi dai de cineva care se distrează sau ar fi dispus să o facă), dominată de generozitatea pământului! Mai este şi o Românie industrială, cam părăsită şi fără clientelă. Avem şi o Românie politică, bezmetică rău. Dar mai avem şi o Românie snoabă. Ea are rădăcini istorice, fixate bine încă din perioada capitalismului antebelic, când banii şi şcolile luau direcţia Parisului, de unde nu se întorceau decât mode, fiţe şi expresii. România snoabă de azi se dezvoltă mai ales în oraşele mari, în special în Bucuresti, şi pe acolo pe unde au început să se adune banii. România snoabă visează să-şi facă fetele manechine şi prezentatoare TV, nu mai poate umbla în maşini autohtone, nu mai mănâncă telemea, ci brânzeturi franţuzeşti, nu suportă odoarea de crap sau de ştiucă. Visează numai somon. Ea nu mai mănâncă ciorbe, ci supe-creme, nu mai îmbracă haine de la APACA, nici măcar din cele de export. Trebuie să fie „firmate”. Să fie brand-uri. Şi pantofii. Şi ceasurile. Şi amărâtul de pix. Dacă n-are o marcă pe el, nu iese din categoria „plaivaz de contabil”.România snoabă nu mai poate vorbi pe mobil fără ecran în culori, nu se mai poate exprima în biata noatră limbă. Ea n-a gasit echivalente pentru trend, target, brand, logo. Ei îi pute telemeaua şi ceaiul de tei, ea nu mai vrea să-i miroasă a cârnaţi sau a zacuscă. Ea vrea să încerce toate curiozităţile Vestului, fandoselile şi excesele. Nu mai suportă nici trenul, nici metroul, nici autobuzul. Nici facultătile, nici istoria. Ea nu se mai poate minuna nici la Cetatea de Scaun a Sucevei, nici la Schönbrunn. Ea vrea direct la Cannes şi pe Croazeta. Iar vârfurile nu mai sunt vârfuri fără Miami Beach. România snoabă e un import nesfrâşit de modele, luate de-a valma şi resădite în familiile bucureştene bogate, născute din foşti activişti, din traficanţi, din miliardari de carton. Copiii României snoabe nu-şi pot face vacanţele decât în străinătate şi întreabă dacă vaca se tunde şi strugurii cresc în seră. România snoabă imită prostiile şi e reticentă la importul valorilor obligatorii, mai ales în ce priveşte munca şi democraţia. E sofisticată până la enervare pe mai toate lucrurile şi regulile fără importantă şi le calcă în picioare pe cele esenţiale. România snoabă e cosmopolită în toate aparenţele şi găunoasă în mai toate valorile fundamentale. E faţa duplicitară a aspiraţiei europene pentru a putea proteja toate reflexele retrograde. E lumea beizadelelor născută din purcoaie de bani furaţi, spre care se avântă naivii, fluturii de lampă şi săracii cu duhul. E România vedetelor de puf şi a manechinelor din barurile de noapte, o lume de ţiitoare, copii de bani gata si părinţi ameţiţi de succesele financiare provizorii ale tranziţiei, din care nu creşte nimic, dindărătul cărora rânjesc sărăcia şi dezorientarea unei populaţii care nu mai are curajul tradiţiei.România snoabă începe din centrul Bucureştilor şi, în loc să moară spre periferie, se întinde şi spre oraşele mici, unde între copii, a munci într-o fabrică sau pământul sunt îndeletniciri depăşite, între cele mai ruşinoase din câte există. România snoabă visează „tunuri” financiare şi strâmbă din nas la căratul unui sac sau la prăşitul porumbului.România snoabă e chiar iluzia de modernitate a celor care nu pot să înţeleagă nici măcar o secundă clacisitatea chinuitoare a muncii.
